Scopul acestei celule este să ajute comunitatea să fie pregătită pentru momente dificile, precum incendii, cutremure sau alte evenimente neprevăzute. Printr-o informare clară și rapidă, oamenii pot ști cum să reacționeze corect și să se protejeze în astfel de situații, transmite Ultimelestiri.md cu referire la observatorul.md.
În cadrul instruirii, s-a discutat despre problemele de comunicare existente între instituțiile publice și mass-media locală. Participanții au subliniat că lipsa de colaborare face ca informațiile importante să nu ajungă la timp la cetățeni. De aceea, această celulă de criză își propune să creeze punți de legătură și să asigure o comunicare eficientă, în beneficiul întregii comunități.
