Potrivit viceprim-ministrului, în timp record și în contextul războiului hibrid, Moldova a livrat rezultate concrete, inclusiv finalizarea analizei legislației naționale în raport cu cea europeană, adoptarea Programului Național de Aderare și implementarea agendei de reforme, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
„Moldova este pregătită să avanseze cu determinare spre UE, având voință politică puternică și sprijinul larg al cetățenilor”, a subliniat Cristina Gherasimov.
La Bruxelles, oficiala a avut o întrevedere cu comisarul european pentru extindere, Marta Kos. Discuțiile s-au axat pe ritmul reformelor realizate la Chișinău și pe etapele următoare din procesul de aderare.
„Continuăm să muncim intens pentru a avansa pe drumul nostru european. Rezultatul alegerilor recente a arătat clar că cetățenii noștri își doresc să vadă Moldova în UE”, a menționat Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministrul i-a mulțumit comisarului european și echipei sale pentru sprijinul constant acordat în procesul de modernizare și integrare europeană și a dat asigurare că autoritățile de la Chișinău vor continua să lucreze pentru a aduce țara mai aproape de standardele și valorile europene.
