„Era practic mort. Nu avea puls, nu respira, iar temperatura corpului ajunsese la 21 de grade”, povestește Luca Lorini, șeful secției de terapie intensivă de la spitalul Papa Giovanni din Bergamo. Tânărul despre care vorbește stătea marți, 2 decembrie, chiar lângă el, povestind cum e să te întorci din moarte, transmite Ultimelestiri.md cu referire la antena3.ro.
Jiri Marzi participa la Marathon Trail Lago di Como. A început ploaia, traseul a fost modificat din mers, iar el a greșit direcția. Îmbrăcat doar în pantaloni scurți și tricou, ud până la piele, băiatul a ajuns la altitudine, unde temperatura era de 5 grade. Epuizat, s-a oprit pentru o pauză, însă frigul a preluat controlul. „Am simțit că nu mai pot. Nu puteam nici măcar să iau telefonul în mână, degetele erau înghețate. Mi-am spus că asta e situația și am încercat să rămân lucid. Pe final nu-mi mai amintesc nimic.”
Când temperatura corpului i-a ajuns la aproximativ 28 de grade, inima i s-a oprit. Metabolismul a încetinit cu aproape 80%, paradoxal un element care i-a salvat viața. Organizatorii au pornit imediat căutările în momentul în care și-au dat seama că nu ajunsese la punctul de control. Când a fost găsit, temperatura lui coborâse la 21 de grade și trecuseră deja 90 de minute de stop cardiac.
În doar 20 de minute a fost transportat cu elicopterul la Bergamo, iar în doar 17 minute a fost conectat la ECMO, un sistem care preia sângele, îl oxigenează printr-un „plămân artificial” și îl trimite înapoi în corp. A stat pe aparatul de oxigenare extracorporală șase zile, nouă zile în terapie intensivă, apoi două săptămâni în salon și încă patru la recuperare.
„Când m-am trezit, primul lucru pe care mi-l amintesc e vocea mamei. Apoi am întrebat dacă am primit măcar medalia”, povestește Jiri, care consideră totul „un miracol”. Tânărul a scăpat fără sechele, doar cu o ușoară amorțeală la vârfurile unor degete, lucru destul de important, având în vedere că este pianist și elev în ultimul an la liceul de muzică, unde s-a întors săptămâna trecută.
„Facem astfel de intervenții de două ori pe an și până acum au fost realizate de aproximativ 50 de ori, uneori în situații chiar mai grave”, explică dr. Lorini. „Vârsta și condiția fizică l-au ajutat enorm, dar decisiv a fost faptul că salvatorii au știut ce au de făcut. Antrenăm echipele constant pentru astfel de urgențe.”
Medicul spune că a trăit și perioada în care astfel de intervenții însemnau operație pe cord deschis și șanse minime de supraviețuire. „Să vezi azi, sănătos și zâmbind, pe cineva pe care l-ai avut în față fără puls… este o senzație pe care nici cel mai mare salariu din lume n-o poate egala.”
