Țurcanu și-a anunțat demisia pe 18 mai, afirmând că își asumă „responsabilitatea” pentru punctajul mic acordat de juriul moldovean reprezentantei României la finala Eurovision Song Contest 2026. Publicul din R. Moldova i-a acordat artistei române Alexandra Căpitănescu punctajul maxim – 12 puncte –, însă juriul profesionist i-a oferit doar trei puncte, fapt care a provocat critici atât în R. Moldova, cât și în România. Totodată, Ucraina nu a primit niciun punct din partea juriului moldovean, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
Țurcanu a calificat situația drept „un lucru grav”, afirmând că juriul nu a ținut cont de „sensibilitățile” existente între R. Moldova și statele vecine. Ulterior, și Maia Sandu a declarat că relația dintre Republica Moldova și România nu trebuie afectată de astfel de situații.
Analistul Igor Boțan spune însă că explicațiile invocate pentru demisie ridică semne de întrebare.
„Am fost surprins de gestul domnului Țurcanu, care a decis să-și dea demisia pentru că există sensibilități. Dacă în documentele referitoare la selectarea juriului nu e scris nimic despre sensibilități, de unde au apărut ele?”, s-a întrebat Boțan.
La rândul său, Nicolae Negru consideră că adevăratul motiv al plecării ține de presiunea acumulată în timpul reformelor din cadrul companiei publice.
„El e director al cincilea an, se face o reformă foarte mare acolo. E o companie foarte mare, cu 500-600 de angajați și un buget de 220 de milioane de lei. Clar că atunci când faci reforme apar animozități și s-a pornit un val de ură asupra lui”, a comentat analistul.
Totodată, Nicolae Negru afirmă că, în ciuda criticilor, reforma începută la Moldova 1 și Radio Moldova a produs rezultate vizibile.
„E altă față, mai modernă într-un fel, a Moldova 1 și Radio Moldova și ratingurile au crescut”, a declarat acesta.
Igor Boțan consideră că dificultatea de a gestiona o instituție atât de complexă, cu angajați și viziuni diferite, a contribuit la retragerea lui Țurcanu.
„A fi jurnalist bun e una. Și el e jurnalist bun, după părerea mea. Dar să fii și manager într-o astfel de instituție, atât de complicată, care trebuie reformată, unde sunt jurnaliști care au viziuni diferite, e altceva”, a spus comentatorul.
Vladimir Țurcanu a fost numit director general al companiei publice în 2021, pentru un mandat de șapte ani, după modificarea legislației de către majoritatea parlamentară PAS, care a trecut instituția sub control parlamentar.
În 2025, însă, Parlamentul a modificat din nou Codul Audiovizualului, revenind la formula prin care directorul general al Teleradio-Moldova urmează să fie desemnat prin concurs de Consiliul de Supraveghere al companiei, pentru a asigura independența difuzorului public.
Ultimelestiri.md amintește că Vladimir Țurcanu și-a anunțat demisia luni, 18 mai, în cadrul unei conferințe de presă, pe fundalul scandalului legat de punctajele acordate în finala Eurovision Song Contest 2026 de către juriul R. Moldova, selectat de TRM.
Decizia juriului de a acorda reprezentantei României doar trei puncte a generat critici atât în Republica Moldova, cât și în România. Totodată, reprezentantul Ucrainei nu a primit niciun punct din partea juriului moldovean.
Țurcanu a declarat că rezultatele jurizării nu reflectă atitudinea Republicii Moldova față de România și Ucraina și că prin retragerea sa din funcție dorește să transmită că relațiile cu cele două state rămân „nealterate”.
Potrivit legii, Țurcanu va continua să exercite interimatul funcției până la desemnarea unui nou director general.
Acesta a fost numit în funcție de Parlament în decembrie 2021, pentru un mandat de șapte ani.
De menționat că R. Moldova s-a clasat pe locul opt în finala Eurovision 2026. Cu piesa „Viva, Moldova!”, Satoshi a acumulat în total 226 de puncte, obținând unul dintre cele mai bune rezultate ale țării din ultimii ani.
Citește și: O angajată TRM îl acuză pe Țurcanu de abuzuri: Mi-ai furat trei ani din viață
Pe 22 mai, cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de Supraveghere al Companiei publice Teleradio-Moldova a luat act de demisia directorului general Vladimir Țurcanu. Ședința a fost marcată de dezbateri tensionate și opinii divergente între membrii Consiliului.
