Potrivit presei italiene, conflictul dintre cei doi soți s-a amplificat în anul 2022. După o perioadă de separare, femeia s-a întors în locuința familiei, iar la scurt timp soțul său a început să acuze probleme grave de sănătate și a ajuns în repetate rânduri la spital, transmite Ultimelestiri.md cu referire la rupor.md.
Medicii au observat simptome neobișnuite și au dispus investigații suplimentare. Analizele de sânge au indicat prezența bromadiolonei și a cumatetralilului, substanțe toxice utilizate în compoziția otrăvii pentru șobolani. Acestea pot provoca hemoragii interne severe și pot pune viața în pericol.
În urma constatărilor medicale, informațiile au fost transmise poliției. În octombrie 2023, anchetatorii au efectuat percheziții la domiciliul cuplului și au descoperit într-un dulap din dormitor o seringă care conținea substanța toxică.
Pe parcursul anchetei și al procesului, femeia a respins acuzațiile și s-a declarat nevinovată. Totuși, potrivit instanței, aceasta nu a putut explica nici proveniența seringii găsite în locuință, nici modul în care toxinele au ajuns în organismul soțului.
După reținere, femeia a fost plasată în arest la domiciliu și monitorizată cu brățară electronică. La momentul pronunțării deciziei Curții de Apel, aceasta se afla însă în libertate.
În prezent, împotriva femeii este în vigoare un ordin care îi interzice să se apropie de soțul său, cei doi aflându-se în proces de divorț.
Apărarea a anunțat că va contesta verdictul la Curtea de Casație, instanța supremă din Italia.
