Potrivit autorităților municipale, muncitorii Întreprinderii Municipale Regia „Exdrupo” intervin pe o suprafață de aproximativ 7.000 de metri pătrați. Lucrările includ frezarea stratului vechi de asfalt și aplicarea unui nou strat de egalizare și uzură, transmite Ultimelestiri.md.
Strada vizată este una dintre principalele artere ale localității, fiind utilizată inclusiv de transportul public și asigurând accesul către mai multe instituții din comună.
În paralel, serviciile municipale desfășoară lucrări de plombare și asfaltare pe drumul de acces din satul Bîc, comuna Bubuieci, care reprezintă principala cale de circulație din localitate.
Totodată, Regia „Exdrupo” continuă reparația străzii Prieteniei din satul Grătiești, un alt drum local pe care circulă transportul public.
Municipalitatea precizează că intervențiile fac parte din programul de reabilitare a infrastructurii rutiere afectate de condițiile meteorologice din sezonul rece. Lucrări similare au fost executate sau sunt în desfășurare în mai multe suburbii ale capitalei, inclusiv în Budești, Colonița, Cruzești, Tohatin, Vadul lui Vodă, Grătiești, Hulboaca, Codru, Dobrogea, Bubuieci și satul Bîc.
![]()
![]()
