Pe când tinerii susțin această inițiativă menționând că nu sunt solidari cu bullying-ul în școli, alții spun că orice conflict trebuie rezolvat pe cale pașnică, transmite Ultimelestiri.md.
„Nu este corect. Trebuie să fie pace între profesori și elevi. Profesorii trebuie să educe, iar elevii să-i respecte. Trebuie să se ajungă la un numitor comun”, a spus o pensionară pentru Newsmaker.
Un elev întâlnit pe străzile Capitalei a mărturisit că a devenit martor a unui caz în urma căruia un profesor a fost nevoit să se concedieze din cauza unui elev agresiv: „La mine în clasă era un băiat care se comporta foarte urât cu profesorul. Acesta chiar a avut un atac nervos după care s-a concediat”.
„Copii trebuie să aibă cei șapte ani de-acasă. Nu trebuie să insulte oamenii maturi sau colegii, deoarece suntem într-o societate democratică și trebuie să respectăm fiecare persoană”, a spus o tânără.
O altă trecătoarea a declarat că are dubii privind măsura drastică care va fi aplicată față de elevi: „Dacă vor fi exmatriculați de unde să capete educație și cunoștințe?”.
„Trebuie să existe o regulă în școli. Trebuie să persiste o atitudine pozitivă și respectuoasă a copiilor față de profesori”, a declarat o femeie.
„Nu știu dacă ar fi ok chiar de la prima abatere să fie exmatriculați, poate să înceapă cu avertismente, să fie înștiințați și părinții ca să fie luate măsuri”, a spus o altă femeie.
Ultimelestiri.md reamintește că elevii nedisciplinați ar putea fi exmatriculați din instituțiile de învățământ. Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, elevii care sunt la liceu și comit o abatere foarte gravă cum ar fi violență în raport cu ceilalți colegi sau profesori vor răspunde în fața legii.
