Browsing: Monden
Feoctist, numele care a ajuns în topurile muzicale din Moldova, nu este un pseudonim artistic, ci chiar prenumele real al rapperului care a reușit să îmbine influențele folclorice cu un stil urban autentic.
Interpreta Irina Rimes a primit titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Soroca. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința Consiliului Municipal Soroca de pe 1 august.
O femeie care a cheltuit o mică avere pe implanturi, care să-i îmbunătățească aspectul posteriorului, a trecut printr-un coșmar de neimaginat atunci când implanturile la fesieri i-au căzut la sala de fitness.
Ozzy Osbourne, care a murit marți la vârsta de 76 de ani, a vorbit într-un interviu din 2011 despre cum și-ar dori să arate funeraliile sale. „Nu vreau ca înmormântarea mea să fie tristă, ci un moment în care lumea să spună «mulțumesc»”, declara artistul la acea vreme.
Doliu în familia regală britanică. Rosie Roche, verișoara prințului William și a lui Harry, a fost găsită moartă în casa familiei. Tânăra avea doar 20 de ani.
Bruce Willis nu mai poate vorbi, citi sau merge, pe fondul diagnosticului său de demență frontotemporală. Familia actorului a fost rezervată în declarații. Boala de care suferă starul din Die Hard ar fi avansat și i-ar fi provocat acestuia mult mai multe dificultăți.
Prințul William a dezvăluit ce pasiune neobișnuită are Prințesa Charlotte la vârsta de 10 ani. Fiul Regelui Charles a spus că fiica sa a moștenit iubirea pentru sport de la el și de la soția sa, Kate Middleton.
Reședința de vară a interpretei Sofia Rotaru din Crimeea a fost jefuită în toiul nopții acum câteva luni, infractorii luând „tot ce era de valoare”.
Prima geantă Birkin creată vreodată de casa Hermes, purtată zilnic de Jane Birkin timp de aproape un deceniu, a fost vândută la licitație pentru zece milioane de dolari. Modelul din piele neagră, uzat și personalizat de legendara artistă, a devenit astfel cel mai scump accesoriu de acest tip adjudecat vreodată.
Prezentatoarea radio și influencerița Vlada Boțan răspunde comentariilor negative, după ce s-a aflat că și în acest an a picat BAC-ul. „Aceste examene nu te definesc ca om”, a menționat ea într-un video.