Potrivit datelor interactive Transgaz din România, în ziua respectivă Transgaz a pompat din Bulgaria 4,3 milioane de metri cubi și s-a procedat la o extracție din depozite de 1,1 milioane de metri cubi. Pe de altă parte, au fost înmagazinate 2,3 milioane de metri cubi, dovadă că nu prea este cerere de gaz în România, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Sursa citată menționează că România este printre puținele țări din Europa care pot asigura o mare parte din consumul intern din surse proprii. În țară există trei mari producători: Romgaz, Petrom și BSOG, în Marea Neagră. La fel are și legături prin gazoducte cu toți vecinii, cu excepția Serbiei. Gazele pot veni, deci, atât pe ruta sudică, prin Bulgaria, cât și din Vest, prin Ungaria.
Din 1 aprilie, conform directorului Transgaz, Ion Sterian, România va începe să tranziteze cantități mari de gaze dinspre Turcia spre Ungaria, cu încasarea tarifelor de tranzit aferente. Turcia și Ungaria au un acord în vigoare pentru livrarea a 275 de milioane de metri cubi anual, gazul urmând să vină prin Bulgaria și România.
De menționat că R. Moldova, Ucraina și Slovacia au aderat în ianuarie la coridorul vertical de transport al gazelor naturale, alăturându-se Greciei, Bulgariei, României și Ungariei.
Anunțat pentru prima dată în 2016, coridorul vertical va fi integrat acum în gazoductul transbalcanic și va permite transportul gazelor naturale din Grecia către Republica Moldova și către depozitele subterane din Ucraina. Gazoductul va putea transporta atât gaze naturale din Azerbaidjan, cât și gaze lichefiate de la terminalele Revitus și Alexandroupolis din Grecia.
În ianuarie, SA Energocom testase deja mecanismul de transportare a acestor achiziții în Moldova.