În contextul crizei energetice, unele întreprinderi vor lucra în regim de noapte pentru a reduce impactul asupra rețelelor electrice. Astfel, de la miezul nopții până la 06:00, întreprinderi precum „Elektromash”, „Odema” și „Intercentre Lux” vor funcționa pentru a sprijini producția și stabilitatea rețelelor de energie. Aceste măsuri vor permite o mai bună redistribuire a consumului de energie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Totodată, s-a discutat și despre nevoia de a organiza grupe de grădinițe de noapte, având în vedere că unele industrii vor lucra noaptea și părinții vor avea nevoie de locuri sigure pentru copiii lor.
„În spitale se află 1.490 de pacienți, dintre care 89 sunt internați pentru tratamente de tuberculoză și 179 pentru afecțiuni psihoneurologice. În ultimele zile, serviciile de ambulanță au răspuns la 414 apeluri, iar 5000 de persoane au beneficiat de consultații în policlinici și alte unități de sănătate. Asistența medicală este acum acordată tuturor cetățenilor, fără a mai conta adresa lor de reședință”, se arată în raportul pentru sectorul de sănătate, prezentat de Cristina Albu.
Trei intervale de deconectări
Pe lângă măsurile pentru întreprinderile industriale, autoritățile separatiste au confirmat că instituțiile care asigură securitatea alimentară, cum ar fi piețele și unitățile de alimentație publică, vor rămâne în funcțiune fără întrerupere.
Acestea vor respecta, însă, programul de întreruperi al energiei electrice stabilit de autoritățile centrale ale regiunii. Conform noii strategii, întreruperile de curent vor avea loc o dată pe zi, timp de cinci ore, în intervalele 8:00 – 13:00, 13:00 – 18:00 și 18:00 – 23:00.
Pentru cetățenii aflați în dificultate, mai ales în perioadele de temperaturi scăzute, așa numitul minister al afacerilor sociale de la Tiraspol a anunțat că 1198 de persoane sunt cazate în 13 instituții sociale care asigură condiții de trai adecvate, inclusiv mese și temperaturi controlate. De asemenea, 85 de voluntari și alte grupuri de ajutor sunt implicați în asistența directă a populației vulnerabile.
Autoritățile separatiste de la Tiraspol au informat că în ultimele 24 de ore au avut loc 93 de accidente pe rețelele electrice și 65 de avarii pe rețelele de încălzire. În paralel, serviciul de urgență a primit 8 325 de apeluri de la începutul crizei, dintre care o mare parte au vizat probleme legate de alimentarea cu energie electrică și furnizarea de lemne de foc. În total, 252 de depozite de lemne au fost livrate celor care au solicitat ajutor.