Reprezentanții ANSA menționează că sectorul apicol din țară se află într-o continuă expansiune, cu Uniunea Europeană ca piață prioritară pentru producătorii de miere și produse apicole moldovenești, transmite Ultimelestiri.md.
Anual, sectorul produce în medie 3.700 de tone de miere, din care aproximativ 70% este exportată, cu 90% din exporturi direcționate către Uniunea Europeană. Astfel, aproximativ 2.200 de tone de miere ajung anual pe această piață, conform evaluărilor din ultimii trei ani.
În acest sens, ANSA face apel către toți producătorii de miere de albini și produse apicole din R. Moldova care doresc să exporte în Uniunea Europeană să depună solicitări pentru autorizarea la export la agenție.