Partea rusă a reamintit că operatorii săi nu desfășoară activități de transport pe teritoriul Republicii Moldova din 2022, având în vedere situația regională. Prin urmare, actuala „disproporție nu corespunde obiectivelor actualului Acord, care prevede dezvoltarea comunicațiilor de transport între state pe principii de reciprocitate”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Infotag.
Ministerul Transporturilor a subliniat că „problemele legate de schimbul de permise între state pentru anul 2025 trebuie să fie soluționate de autoritățile în cadrul ședinței Comisiei mixte, în baza prevederilor Acordului interguvernamental privind transportul rutier internațional”.
De menționat că, în 2024, Federația Rusă a acordat transportatorilor moldoveni doar 4.000 de permise pentru transportul de mărfuri sau tranzit prin Rusia, ceea ce este semnificativ mai puțin decât volumele anterioare. Solicitarea ANTA de eliberare a încă 12.000 de permise a rămas fără răspuns.
Amintim că transportatorii moldoveni nu vor mai putea circula prin Rusia în anul 2025. Autoritățile de la Moscova au exclus țara noastră din lista statelor pentru care autorizația a fost prelungită până pe data de 31 ianuarie 2025.