Ion Leuntean din satul Coșcalia, raionul Căușeni, crește oi de rasă și vizează modernizarea fermei sale. „Am aplicat la proiect pentru a cumpăra utilaje care să ne permită să pregătim furajele la timp, mai ales că lipsa forței de muncă este o problemă”, spune antreprenorul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Investițiile estimate la 1 milion de lei vor crește productivitatea fermei. „Ferma noastră nu este mare, dar cu utilajul potrivit ne propunem ca în următorii cinci ani să creștem efectivul de animale și productivitatea”, adaugă Leuntean.
Programul „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” se adresează crescătorilor de bovine, oi și capre, dar și celor care doresc să pornească o astfel de afacere. „Pentru dezvoltarea sectorului avem nevoie de investiții în fermele zootehnice, în special pentru lapte. Statul poate acoperi 50% din investiție, până la 1 milion de dolari”, explică Iurie Scripnic, secretar de stat la MAIA.
Sectorul zootehnic este esențial pentru asigurarea consumului intern: fermele locale produc doar puțin peste 5% din laptele necesar țării. Fermierii interesați pot depune dosarele până pe 31 decembrie, la sediile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
