Tofilat a subliniat că a avertizat autoritățile, inclusiv Moldovagaz și Ministerul Energiei, să schimbe condițiile licitațiilor pentru achiziția de gaz, însă cerințele sale au fost ignorate de către Vadim Ceban, directorul Moldovagaz, transmite Ultimelestiri.md.
În opinia sa, acest scenariu favorizează interesele Rusiei, care crește presiunea asupra R. Moldova. Tofilat a menționat că prim-ministrul Dorin Recean a comis o greșeală punându-și încrederea în Vadim Ceban la conducerea Moldovagaz, dar a subliniat că nu este prea târziu pentru a corecta această decizie.
Expertul a precizat că nu cere demisia Guvernului și nu susține moțiunea de cenzură a PSRM, dar consideră că gestionarea crizei gazului trebuie să fie mult mai eficientă.
Ultimelestiri.md amintește că Dorin Recean a anunțat, pe data de 27 noiembrie, că Republica Moldova se va confrunta cu o iarnă grea în acest an.
Pe data de 29 noiembrie, în ședință publică, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în regim de urgență, noile prețuri reglementate la gazele naturale furnizate de către S.A. „Moldovagaz” pentru anul 2024. Decizia a fost adoptată ca urmare a creșterii semnificative a prețurilor de achiziție a gazelor naturale pe piețele internaționale.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, afirmă că Moldovagaz a solicitat o majorare a tarifelor pentru gaze naturale, invocând creșterea prețurilor pe piața internațională.
Citește și:
Parlicov dezvăluie ce a vorbit cu șeful Gazprom la Sankt-Petersburg
Energia electrică urmează să se scumpească? Răspunsul lui Parlicov