„Treptat, treptat, valul acesta de prețuri, panica care a fost pe piețele internaționale, treptat, treptat, se calmează, intrăm într-o normalitate și eu cred că în acest an vom reveni la un status quo mult mai, cum eram deprinși anterior. Prețuri care sunt sub 10 lei, eu cred că noi încolo ne mișcăm”, a precizat Victor Parlicov, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
Ministrul Energiei a subliniat, de asemenea, că Republica Moldova explorează alternative la gazul rusesc, iar una dintre acestea este gazul natural lichefiat. Moldova a început importul de gaze naturale lichefiate din Statele Unite ale Americii în regim de testare, iar primele 2,6 milioane de metri cubi urmează să ajungă în țară. Un vas cu gaze naturale lichefiate a ajuns deja la terminalul Alexandroupolis din Grecia, care a fost dat în exploatare recent.
Ultima data tariful la gaz s-a redus în data de 21 februarie, la 14,47 lei metru cub, cu 20% mai puțin față de tariful anterior.