Conform prognozelor Ministerului Finanţelor, în anul 2026 încasările din această taxă se prognozează în sumă de 40,54 miliarde de lei, ceea ce ar semnifica o creștere cu 8,9% (+3,33 miliarde de lei) față de nivelul precizat pentru 2025, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mold-street.com.
TVA – peste jumătate din veniturile bugetului de stat
Ca pondere în totalul impozitelor și taxelor, TVA va constitui 55,7%, iar în totalul veniturilor bugetului de stat – 50,9 la sută, estimează autorităţile.
"Volumul încasărilor taxei pe valoarea adăugată pentru anul 2026 a fost estimat având ca bază prognoza consumului final, majorării volumelor importurilor cu 9,9%, îmbunătățirea administrării fiscale și vamale", afirmă Ministerul Finanţelor.
Încasările din TVA la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul republicii pentru anul 2026 se estimează la 16,14 miliarde de lei și vor crește în comparație cu nivelul precizat în anul 2025 cu 1,45 miliarde de lei sau cu 9,9 la sută. Încasările TVA de la mărfurile importate se estimează în volum de 29,85 miliarde de lei.
Comparativ cu nivelul precizat 2025, încasările date vor fi în creștere cu 2,32 miliarde de lei sau cu 8,4 la sută. Restituirea taxei pe valoarea adăugată la mărfurile și serviciile cu drept de deducere, este estimată la 5,45 miliarde de lei și constituie 13,4% din suma TVA prognozată în buget.
Față de precizat în anul 2025 restituirile TVA vor crește cu 443 milioane lei sau cu circa 8,8%, iar ca pondere în PIB acestea vor constitui circa 1,4 la sută.
Încasările din accizele la tutun le depăşesc pe cele de la carburanţi
Măsurile politicii fiscale, propuse a fi implementate în anul 2026 (majorarea valorii accizelor la tutun, carburanţi etc), se vor reflectat şi în creșterea încasărilor din accize (nete) în bugetul de stat cu 950,4 milioane lei sau cu 7,6% față de nivelul precizat 2025 și vor constitui circa 13,53 miliarde de lei.
Astfel ponderea accizelor în totalul impozitelor și taxelor va constitui 18,6%, iar în totalul veniturilor bugetului de stat – 17%.
Din suma încasărilor din accize estimată pentru anul 2026 – 11,78 miliarde de lei sau 87,1% se preconizează a fi încasate din vânzarea mărfurilor importate, iar 1,75 miliarde de lei sau 12,9% – din vânzarea mărfurilor produse pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, pentru mărfurile supuse accizelor, conform legislației în vigoare, se estimează restituiri din buget în sumă de 33 milioane lei.
Încasările impozitelor din comerțul exterior și operațiunile externe se prognozează la peste trei miliarde de lei, cu 246,1 milioane lei sau 8,8% mai mult decât precizat 2025. În același timp, pentru anul 2026 încasările de la aplicarea tarifului vamal se prognozează în sumă de 2,98 miliarde de lei, ceea ce constituie partea preponderentă – 98,1% din suma totală a impozitelor din comerțul exterior și operațiunile externe.
Încasările din taxa pentru efectuarea procedurilor vamale se prognozează în sumă de 52,4 milioane lei și taxa consulară – în sumă de 56,2 milioane lei. În suma totală a veniturilor bugetului de stat încasările respective vor constitui 3,8%, iar în suma impozitelor și taxelor – 4,2%, și în PIB – 0,8%.
Granturile în scădere
Pentru anul 2026, volumul granturilor externe este estimat la un nivel inferior celui înregistrat în perioada precedentă. Conform acordurilor încheiate și/sau care urmează a fi semnate cu donatorii externi, intrările din granturi la bugetul de stat se prevăd în sumă de doar 2,25 miliarde lei, ceea ce în raport cu veniturile totale constituie 2,8%.
Ministerul Finanţelor mai estimează că veniturile din proprietate vor constitui suma 1,39 miliarde de lei și includ venituri din dobânzile la conturile bugetare încasate la bugetul de stat – 312,1 milioane lei, soldul profitului Băncii Naționale a Moldovei – 600 milioane lei, dividendele primite de la cota parte a proprietății statului în societățile pe acțiuni – 340 milioane lei, defalcările din profitul net al întreprinderilor de stat – 110 milioane lei etc.
Veniturile din vânzarea mărfurilor și serviciilor se estimează în volum de 1,83 miliarde lei cu o creștere față de precizat în anul 2025 cu 190,4 milioane lei sau 11,6 la sută.
Veniturile respective includ încasările taxei de stat în sumă de 520 milioane lei, încasări de la prestarea serviciilor cu plată de către instituțiile bugetare în sumă de 932 milioane lei, mijloacele financiare colectate în cadrul schemei de obligații pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică în sectorul rezidențial – 345,4 milioane lei și alte venituri în sumă de 34,6 milioane lei.
Amenzile și sancțiunile se estimează în volum 550,3 milioane lei, practic la nivelul planificat pentru anul 2025 (558,7 milioane lei).
Printre alte surse de venituri majore se numără defalcările la bugetul de stat de la impozitul unic perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației estimate la doar 521 milioane lei.
