În mai multe orașe au fost raportate ciocniri violente, incendieri ale instituțiilor și intervenții în forță ale structurilor de securitate, inclusiv în spitale. Bilanțul provizoriu indică cel puțin 45 de morți de la începutul protestelor, cele mai ample de la manifestațiile declanșate în 2022 după moartea lui Mahsa Amini, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ipn.md.
Pe fondul escaladării protestelor, prințul exilat Reza Pahlavi a îndemnat populația să continue manifestațiile, în timp ce președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a făcut apel la calm.
În plan internațional, președintele american Donald Trump a lansat noi avertismente către Teheran. „Dacă Iranul va folosi violența împotriva protestatarilor pașnici, așa cum obișnuiește, Statele Unite vor interveni în sprijinul lor. Suntem pregătiți și gata de acțiune”, a scris liderul de la Casa Albă pe rețeaua X.
Protestele din Iran au început la sfârșitul lunii decembrie la Teheran, când proprietarii de magazine și-au închis unitățile în semn de nemulțumire față de hiperinflație și criza economică, înainte ca manifestațiile să capete și o dimensiune politică.
