Masivul animal alb este supravegheat video și are propriul bodyguard înarmat, dată fiind suma de 4,1 milioane de dolari la care a fost adjudecat la cea mai recentă licitație la care a fost vândut, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Numită Viatina-19, valoroasa vacă este produsul a ceea ce s-ar putea numi „moo-genia” – îmbunătățirea efectivelor de bovine prin implantarea de embrioni în vaci surogat şi clonarea ulterioară a exemplarelor de top.
„Cred că a adăugat mult la îmbunătățirea genetică pe care toată lumea o caută și că în viitor vom avea cu siguranță o carne de mai bună calitate, un animal cu un randament mai mare al carcasei datorită muncii pe care o facem cu bovinele de elită”, spune co-proprietarul Ney Pereira.
Vaca este gestantă în acest moment şi cântăreşte 1.100 de kilograme
Viatina-19 aparține rasei Nelore, care este crescută pentru carne, nu pentru lapte, și reprezintă cea mai mare parte din stocul Braziliei, potrivit sursei citate.
Potrivit medicului veterinar care o monitorizează, Viatina este atât de valoroasă pentru că îmbină frumusețea rasei, capacitatea de reproducere și cuceririle geneticii.