Joi, Xi l-a primit pe președintele rus în China pentru o vizită de stat de două zile – a patra întâlnire a celor doi lideri de la începutul războiului în Ucraina, transmite Ultimelestiri.md cu referire la digi24.ro.
Războiul i-a apropiat pe cei doi lideri și economiile lor – comerțul a atins niveluri record anul trecut, deoarece Rusia și-a majorat importurile de mărfuri cheie din China, iar cumpărătorii chinezi au beneficiat de combustibil rusesc la preț redus, scrie CNN.
Statele Unite au declarat că unele exporturi chineze permit Rusiei să consolideze baza industrială de apărare care îi alimentează războiul din Ucraina.
China și-a motivat relația comercială cu Rusia, susținând că e parte a relațiilor bilaterale normale. De asemenea, a susținut că își menține o poziție neutră față de război și nu joacă alt rol decât căutarea păcii.
Sancțiunile au apropiat economiile Chinei și Rusiei
Uniunea Europeană, SUA și aliați din întreaga lume au impus o serie de sancțiuni care vizează entitățile rusești și fluxul de mărfuri către și dinspre această țară. În ciuda acestor eforturi de a izola guvernul lui Putin și de a-i reduce finanțele pentru război, economia Rusiei a depășit așteptările și a crescut cu 3,6% în 2023, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional.
Sancțiunile au provocat o schimbare radicală în ceea ce privește partenerii comerciali au Rusiei, iar China a devenit un partener cheie, astfel că relațiile lor comerciale s-au intensificat și extins. Cele două țări au atins anul trecut un nivel al schimbului comercial de 240 de miliarde de dolari, fiind depășit obiectivul de 200 de miliarde de dolari. Astfel, China a ajuns principalul partener comercial al Rusiei, a declarat Putin anul trecut.
În timp ce UE a redus achizițiile de combustibil rusesc și a limitat exporturile, de la bunuri de înaltă tehnologie la echipamente de transport, China și-a menținut exporturile de bunuri industriale și comerciale cum sunt vehicule, mașini și aparate electrocasnice, arată datele și declarațiile oficiale. Rusia a devenit, de asemenea, principalul furnizor de petrol al Chinei, depășind Arabia Saudită, potrivit datelor comerciale oficiale ale Chinei.
China nu este singura care profită de nevoia Rusiei de a găsi noi piețe pentru combustibilul său. India se numără, de asemenea, printre cumpărători, crescând importurile în urma războiului.
Intensificarea comerțului din timpul războiului și creșterea achizițiilor de petrol au dus la critici din Occident la adresa Chinei, pe motiv că a ajutat la finanțarea războiului Rusiei. Guvernele occidentale și analiștii independenți au ridicat, de asemenea, semnale de alarmă că importurile includ și bunuri cu potențială aplicabilitate militară.
În ultimele săptămâni, oficialii de la Casa Albă au criticat China pe motiv că a sprijinit în mod substanțial baza industrială de apărare a Rusiei, inclusiv prin exporturi precum semiconductori, materiale și utilaje despre care spun că permit Rusiei să intensifice producția de tancuri, muniții și vehicule blindate.
Într-o vizită la Beijing la sfârșitul lunii trecute, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a avertizat pe liderii chinezi că SUA și alte țări vor lua măsuri dacă Beijingul nu va lua măsuri pentru a opri acest flux.
Președintele francez Emmanuel Macron și șefa CE Ursula von der Leyen au făcut presiuni asupra lui Xi Jinping în timpul vizitei făcute de acesta în Franța săptămâna trecută. Von der Leyen a afirmat după întâlnire că „este nevoie de eforturi suplimentare pentru a reduce exportul către Rusia de mărfuri care pot fi folosite în război”.
Beijingul a criticat anterior SUA că au lansat „acuzații fără temei” cu privire la „schimburile comerciale și economice normale” dintre China și Rusia. Dar analiștii au remarcat că exporturile lunare ale Chinei către Rusia au scăzut atât în martie, cât și în aprilie, comparativ cu aceleași perioade din 2023, potrivit datelor vamale oficiale chineze.
Prietenia la nivel înalt dintre Putin și Xi
Relația dintre Xi și Putin a părut, de asemenea, să se întărească pe măsură ce ambii lideri și-au consolidat puterea. Războiul nu a schimbat această dinamică. Călătoriile lui Putin în străinătate au scăzut de la izbucnirea conflictului, dar această călătorie marchează a doua sa vizită în China de la invazie și a patra întâlnire personală a celor doi lideri în acest timp.
Vizita din această săptămână este prima călătorie internațională simbolică a lui Putin de la începutul celui de-al cincilea mandat în funcție.
Este o vizită care ar putea fi privită în oglindă cu cea a lui Xi în Rusia în martie 2023, când a fost prima călătorie în străinătate a liderului chinez după ce și-a început al treilea mandat de președinte.