Reuniunea a fost anunțată de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, potrivit căruia consilierii americani vor participa online. Discuțiile vor fi urmate de o întrevedere a șefilor de stat major din mai multe țări, evenimentul fiind preconizat pentru 5 ianuarie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Liderul de la Kiev a adăugat că ulterior, pentru 6 ianuarie, este programată în Franța o reuniune la nivel de lideri în cadrul Coaliției de Voință. Întâlnirea va culmina cu o serie de discuții între oficiali ucraineni, europeni și americani. Vladimir Zelenski a comentat, totodată, că Ucraina se asigură că întâlnirea va fi productivă, iar sprijinul și încrederea politică va crește atât pentru garanțiile de securitate, cât și pentru acordul de pace.
