Profanarea cărţii sfinte a islamului pe teritoriul Danemarcei a stârnit revoltă în statele musulmane, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Dacă va fi aprobată, noua lege ar urma să interzică „tratamentul necorespunzător al obiectelor cu semnificaţie religioasă importantă pentru o comunitate religioasă”, potrivit unei declarații a ministrului danez al Justiţiei, Peter Hummelgaard, într-un briefing de presă.
El a adăugat că se referă, în special la acțiuni precum arderea sau călcarea în picioare a unor astfel de obiecte în locuri publice.
„Act fundamental dispreţuitor şi dezagreabil”, faptul de a arde un Coran „dăunează Danemarcei şi intereselor daneze”, a declarat ministrul justiţiei.
Noul text urmează să fie inclus în capitolul 12 din Codul Penal, care se referă la securitatea naţională.
„Aceasta este esenţa şi motivaţia a ceea ce facem. Nu putem continua să stăm cu mâinile în sân în timp ce câţiva indivizi fac tot ce pot pentru a provoca reacţii violente”, a mai declarat Hummelgaard.
Pedepse de până la doi ani de închisoare
Noua lege are în vedere și profanării Bibliei, Torei sau simbolurilor religioase, cum ar fi crucifixul.
Sancțiunile pentru cei care comit astfel de infracţiuni vor fi de la amendă, până la doi ani de închisoare, în funcție de gravitatea faptei.
Danemarca şi Suedia au avut parte o serie de proteste în ultimele săptămâni, când exemplare ale Coranului au fost arse sau deteriorate. Țările musulmane au cerut guvernelor nordice să ia măsuri în această privință.
