Potrivit relatării publicației Corriere della Sera, tânăra dispăruse joi, iar soțul depusese imediat o plângere la carabinieri. Conform verificărilor anchetatorilor, femeia își dusese cei doi copii la școală, după care plecase cu mașina, o Toyota Yaris, care a fost găsită încuiată la aproximativ 200 de metri de cadavru. Pe trupul femeii, cel puțin pentru moment, nu au fost descoperite semne evidente de violență, transmite Ultimelestiri.md cu referire la libertatea.ro.
Anchetatorii refac ultimele ore din viața moldovencei
Printre ipotezele luate în calcul de carabinieri este în special cea a sinuciderii, dar se așteaptă rezultatele autopsiei pentru a obține mai multe informații privind ceea ce s-a întâmplat cu tânăra.
Ea purta încă hainele în care fusese văzută cu o zi înainte, adică un hanorac roz, o pereche de colanți negri și pantofi sport albi, alături de geanta care a fost găsită lângă corp. În interior nu părea să lipsească nimic, iar tânăra avea încă asupra ei cheile mașinii.
În acest moment, atât motivul dispariției, cât și ce s-ar fi putut întâmpla în pădure rămân un mister. Parchetul va evalua orice investigații medico-legale pentru a clarifica circumstanțele decesului.
Recent, o familie de moldoveni stabilită de aproape 20 de ani în Italia a fost găsită fără viață în locuința lor din Canaro, o localitate liniștită din provincia Rovigo, regiunea Veneto.

Un comentariu
Pingback: Rudele moldovencei găsite moartă într-o pădure din Roma cere ajutor pentru repatriere - Ultimele ştiri din Moldova