Felina este de ceva timp vedetă incontestabilă pe rețelele sociale, unde are multe fotografii care o surprins în ipostaze neașteptate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la digi24.ro.
Rémy Vicarini, din Besançon, și-a dorit dintotdeauna o pisică și, în urmă cu nouă ani și jumătate a adaptat-o dintr-un adăpost pe Cathode, care avea pe atunci 6 luni,
De atunci cei doi sunt practic nedespărțiți. Lui Rémy îi place ciclismul, dar și sporturile sau activătăți pline de adrenalină, cum ar fi alpinismul sau parapantismul.
La câteva săptămâni după ce a adus-o acasă pe Cathode s-a gândit să împărtâșească cu ea experiențele lui.
„Cathode este o pisică foarte curioasă, iar eu fac mult sport și am vrut să împărtășesc cu ea asta. Așa că, la două luni după ce am adoptat-o, am început să mergem pe bicicletă împreună. A fost grozav și i-a plăcut. Prima dată când am luat-o pe Cathode cu mine am pus-o într-un coș, în față, era întuneric și nimeni nu ne putea deranja. Cathode a fost foarte curioasă și i-a plăcut mult”, povestește Rémy.
După asta, Cathode l-a însoțit pe Rémy pretutindeni, iar fotografiile postate pe rețelele sociale sunt dovada că pisica a făcut alpinism, schi, s-a dat cu parapanta și nu a stat departe nici măcar de sporturile extreme acvatice.
De cele mai multe ori, Cathode poartă și echipament de protecție special confecționat pentru ea.