În ultimii ani, China și-a consolidat vizibil prezența în diplomația internațională. Deși a evitat mult timp implicarea în conflicte îndepărtate, acum încearcă să joace un rol activ în medierea tensiunilor, din Asia de Sud-Est până în Europa, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
În cazul războiului cu Iranul, Beijingul nu este mediator oficial; în același timp, toate părțile implicate, inclusiv SUA și Iranul, recunosc că avut o contribuție importantă la eforturile de detensionare.
Experții apreciază că strategiile diplomatice ale Chinei în diverse conflicte au urmat tipare similare, cu rezultate mixte, însă eforturile actuale vin într-un moment favorabil, pe fondul tensiunilor crescute dintre SUA și aliații săi tradiționali.
Relațiile economice strânse cu Teheranul îi conferă Chinei o influență aparte, mai ales în condițiile în care conflictul afectează aprovizionarea globală cu energie, în special în Asia.
China a îndemnat Iranul să negocieze un armistițiul
Donald Trump a dezvăluit că Beijingul ar fi încurajat Iranul să accepte negocieri în vederea armistițiului fragil actual, pe care președintele american l-a prelungit de atunci, pentru a permite conducerii Iranului să ajungă la un consens.
Surse diplomatice au declarat pentru AP că China, principalul cumpărător de petrol iranian, și-a folosit influența pentru a readuce Teheranul la masa primelor discuțiilor directe între părți în Pakistan.
Beijingul nu a confirmat oficial aceste informații, probabil pentru a evita percepția că fac parte dintr-un cadru de securitate condus de SUA, a explicat Yaqi Li, cercetător la Școala de Studii Internaționale S. Rajaratnam din cadrul Universității Tehnologice Nanyang din Singapore.
Momentul a fost considerat important pentru Beijing, care a criticat intervențiile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului. După izbucnirea războiului, pe 28 februarie, ministrul chinez de externe Wang Yi a purtat discuții cu omologi din Israel, Arabia Saudită, Bahrain și Emiratele Arabe Unite. Până la jumătatea lunii aprilie, acesta avusese aproximativ 30 de convorbiri telefonice legate de conflict.
Wang Yi l-a primit, de asemenea, la Beijing pe omologul său din Pakistan, un aliat apropiat implicat în medierea negocierilor, și a prezentat un plan în cinci puncte cu privire la încetarea ostilităților și redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Inclusiv președintele chinez Xi Jinping a fost mai vocal decât de obicei, avertizând de pildă luna trecută asupra riscului unei „întoarceri la legea junglei” în relațiile internaționale și cerând redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Puterea Chinei
Influența Chinei se bazează în mare măsură pe puterea sa economică. Ca principal cumpărător de petrol iranian, Beijingul are o voce importantă în relația cu Teheranul. În plus, China s-a numărat printre puținele state care au arătat înțelegere față de poziția Iranului în cadrul Națiunilor Unite.
În plus, programul de rachete balistice al Iranului a fost dezvoltat cu ajutorul tehnologiei chineze, iar China furnizează componente industriale cu dublă utilizare ce pot fi folosite pentru producția de rachete, potrivit guvernului SUA.
Deși nu are o influență la fel de mare ca Pakistanul sau statele din Golf implicate activ în mediere, China ocupă o poziție aparte ca partener economic cheie pentru multe dintre aceste țări.
Această poziție îi permite să ofere stimulente economice importante pentru Iran, mai ales după încheierea conflictului, precum investiții în reconstrucție sau facilități comerciale – instrumente pe care puțini alți actori le pot oferi.
„Ar putea fi unul dintre puținii actori capabili să ofere Teheranului atât acoperire politică, cât și stimulente materiale pentru a accepta restricțiile și a le respecta”, a apreciat Tuvia Gering, cercetător asociat la Global China Hub din cadrul Atlantic Council.
China, intervenții diplomatice prudente
Apoi, rolul Chinei ca mediator global este în creștere. Un exemplu relevant este acordul din 2023, când Beijingul a contribuit la reluarea relațiilor diplomatice dintre Arabia Saudită și Iran, un pas considerat de experți un progres major în reducerea unui conflict direct.
Cu toate acestea, China își alege cu prudență implicarea, intervenind mai ales atunci când există deja condiții favorabile pentru un acord.
„Medierea sa tinde să fie oportunistă și cu risc redus, având loc adesea atunci când condițiile sunt deja favorabile ajungerii la un acord”, spune Muhammad Zulfikar Rakhmat, cercetător la Centrul de Studii Economice și Juridice din Indonezia.
Beijingul a fost activ și în conflictul dintre Thailanda și Cambodgia, găzduind întâlniri între părți și participând la negocieri de încetare a focului alături de SUA. De asemenea, a propus inițiative de pace pentru războiul din Ucraina, menținând în același timp relații strânse cu Rusia.
Mesajul diplomatic al Chinei urmează un tipar destul de previzibil: apeluri la respectarea dreptului internațional și a suveranității statelor.
În cazul conflictului cu Iranul, Xi Jinping a subliniat necesitatea „respectării principiilor coexistenței pașnice, a suveranității statelor și a coordonării între dezvoltare și securitate”.
„Multe dintre aceste aspecte sunt remarcabil de consecvente”, a comentat Hoo Tiang Boon, profesor de politică externă chineză la Universitatea Tehnologică Nanyang.
În contextul actual, în care abordarea administrației Trump în negocierile internaționale este criticată, China încearcă să se poziționeze ca un susținător al ordinii internaționale bazate pe reguli.
Deși miza pentru Beijing nu este mare, beneficiile pot fi considerabile, în contextul în care lumea încearcă să se adapteze la abordarea administrației Trump în materie de negocieri, a subliniat Thitinan Pongsudhirak, profesor de relații internaționale la Universitatea Chulalongkorn din Thailanda.
„Ceea ce face SUA este extrem de dăunător, iar toată lumea suferă din cauza asta… iar China își demonstrează leadershipul global și își exercită rolul global prin susținerea sistemului internațional bazat pe reguli”, a spus el. „Este un contrast care sare în ochi.”
