Ziua de 1 octombrie va marca cea de-a 75-a aniversare a întemeierii Republicii Populare Chineze şi începutul aşa-numitei "Săptămâni de Aur", o perioadă de vacanţă care va dura până marţea viitoare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agerpres.ro.
Ministerul chinez al Transporturilor a estimat luni pe site-ul său că vor fi efectuate pe teritoriul ţării aproximativ 277 de milioane de călătorii în fiecare zi a perioadei de vacanţă, o creştere de 0,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 19,4% mai mult decât în 2019.
Se preconizează că peste 80% din deplasările din timpul Săptămânii de Aur vor fi efectuate cu vehicule private, ajungându-se la 1,526 milioane de călătorii. Taxele de pe autostrăzi vor fi suspendate pentru vehiculele mici în perioada 1-7 octombrie.
După ce China a anunţat săptămâna trecută un pachet pentru stimularea investitorilor, aşteptat de aceştia din urmă, economistul Tian Yun, citat luni de cotidianul de stat Global Times, a declarat că "aceste măsuri de sprijin au crescut aşteptările", ceea ce s-ar putea traduce printr-o revigorare a consumului. Unele oraşe, precum Shanghai (est), au distribuit cupoane de reducere pentru hoteluri şi cinematografe.
Potrivit agenţiei de turism locale Trip, se estimează că 60% dintre turişti vor efectua călătorii pe distanţe lungi în perioada celor şapte zile libere, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă comparativ cu procentul de 39% estimat anul trecut.
Unul dintre factorii care determină această tendinţă este reducerea costurilor de transport, cu până la 20% pentru tarifele aeriene comparativ cu anul trecut, potrivit mass media locale.
Cu toate acestea, unele persoane preferă să evite aglomeraţia şi creşterea preţurilor în unele unităţi hoteliere, mai ales într-o perioadă marcată de incertitudine în a doua economie mondială.
Mass media locale au relatat că mai multe localităţi au organizat activităţi pentru creşterea turismului cultural, în plină expansiune în China în ultimii ani, în speranţa de a stimula consumul în zilele de sărbătoare.
Republica Populară Chineză sărbătoreşte Ziua naţională la 1 octombrie, ziua proclamării Republicii Populare Chineze în 1949.