Printre cei deja în alertă se numără îngrijitorii de la o grădină zoologică din Texas. Aceștia lucrează de zor pentru a pregăti cuștile înainte să vină gerul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
În așteptarea furtunilor de zăpadă, o ploaie înghețată a făcut deja ravagii la cea mai mare grădină zoologică din Texas. Însă, o parte dintre animale chiar par să se bucure de noile condiții meteo.
„Poate le este puțin frig, dar azi stau bine și confortabil”, a menționat John Griffioen, îngrijitor.
Îngrijitorii dau asigurări că se pregătesc de câteva luni pentru sezonul geros.
„Asta presupune să facem diverse verificări, cum ar fi cele de la sistemele de căldură sau de la încălzitoarele de apă. Toate acestea pentru a ne asigura că, atunci când vremea rece sosește, așa cum se întâmplă în fiecare an, totul este pregătit”, a spus John Griffioen, îngrijitor.
Dar animalele care vin din zone cu climă mai caldă au nevoie de atenție sporită. Elefanții sau antilopele au o sensibilitate la frig, așa că, de îndată ce au dat de zăpadă, au făcut cale întoarsă în adăpost.
„Astăzi sunt cu toții înăuntru. Hambarele lor sunt toate pregătite și încălzite, iar îngrijitorii le acordă o atenție deosebită”, a mai menționat John Griffioen, îngrijitor.
În schimb, rațele au motive de bucurie. „Ele nu se supără deloc că e frig afară”, explică îngrijitorii. Nici lupii nu sunt foarte pretențioși. Cu toate acestea, adăposturile lor au fost tapetate cu fân.
„Verificăm toate adăposturile și ne asigurăm că toată lumea este în siguranță”, a menționat John Griffioen, îngrijitor.
Un votex polar lovește statele din sudul SUA
Și, cum previziunile meteorologilor arată că se apropie un ger cumplit, angajații de la zoo lucrează în ture, 24 din 24, pentru a avea grijă de animale.
„Inclusiv cei din departamentul de nutriție, de la cabinetul veterinar, departamentul pentru securitatea animalelor. Cu toții vor rămâne aici, în ideea că drumurile ar putea deveni impracticabile de mâine și le va fi greu să vină și să plece, iar animalele au nevoie de îngrijire”, a declarat John Griffioen, îngrijitor.
Potrivit meteorologilor, 15 state din sudul SUA vor fi afectate în orele următoare de vortexul polar. Autoritățile au făcut deja apel la populație să nu facă drumuri inutile și să se pregătească pentru ce e mai rău.