Acesta este primul test al unui mijloc de transport al armelor nucleare de la declarația lui Trump privind pregătirea unor teste nucleare de către Statele Unite. Despre acest lucru relatează Newsweek, care a analizat mesajele de navigație, transmite Ultimelestiri.md cu referire la point.md.
Racheta urmează să fie lansată de la baza spațială militară Vandenberg din California și va ajunge la poligonul de apărare antirachetă de pe atolul Kwajalein, în Insulele Marshall, situate în partea centrală a Oceanului Pacific.
Lansarea ar urma să aibă loc pe 5 sau 6 noiembrie, a presupus Marco Langbroek, profesor la Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Tehnice din Delft, Olanda.
Armata SUA testează de mai multe ori pe an rachetele balistice intercontinentale existente. Ultimul exercițiu similar a avut loc în luna mai, iar anul trecut – de două ori. Pentagonul subliniază că au fost efectuate peste 300 de teste ale rachetelor Minuteman și că acestea nu sunt legate de factori externi.
„Minuteman III rămâne baza descurajării strategice a țării noastre”, a declarat în luna mai colonelul Dustin Harmon, comandantul Grupului 377 de testare și evaluare.
