Deși un astfel de pas ar putea dezamorsa o escaladare militară periculoasă și ar reduce presiunea asupra pieței globale a energiei, analiștii rămân sceptici. Nu există nicio garanție că acest armistițiu fragil se va transforma într-un tratat de pace pe termen lung, capabil să satisfacă exigențele dure ale președintelui Donald Trump cu privire la dosarul nuclear iranian, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Surse implicate în negocieri susțin că anunțul oficial era programat pentru duminică, 24 mai, însă textul nu este complet finalizat, iar riscul ca discuțiile să eșueze în ultimul moment rămâne ridicat. În timp ce Washingtonul și surse terțe confirmă liniile directoare ale proiectului, Teheranul – deși a sugerat că un acord este aproape – nu a confirmat oficial toate detaliile transmise de partea americană.
Ce prevede, concret, planul de relaxare a tensiunilor
Proiectul de memorandum de înțelegere, conceput pentru o perioadă inițială de 60 de zile (cu posibilitate de prelungire), stabilește pași imediați pentru ambele tabere:
Liberă circulație în Strâmtoarea Ormuz: Iranul se angajează să redeschidă complet acest punct maritim vital, fără taxe, și să demineze apele teritoriale pentru a garanta siguranța navigației.
Ridicarea parțială a sancțiunilor: SUA vor suspenda blocada asupra porturilor iraniene și vor acorda derogări de la sancțiuni, permițând Teheranului să își vândă din nou petrolul pe piața internațională.
Oficialii de la Washington admit că măsura va aduce o gură de oxigen economiei iraniene aflate în colaps, însă subliniază că beneficiul va fi global, prin stabilizarea prețurilor la țiței. Formula impusă de Donald Trump rămâne însă una tranzacțională: „relaxarea sancțiunilor doar în schimbul unor acțiuni concrete”. Teheranul a presat pentru ridicarea permanentă a restricțiilor și deblocarea imediată a fondurilor înghețate, dar SUA au rămas ferme: fără concesii palpabile, nu vor exista beneficii pe termen lung.
Dosarul nuclear și sensibilitățile Israelului
Pe componenta nucleară, memorandumul obligă Iranul să își reasume angajamentul de a nu dezvolta arme atomice și să accepte negocieri pentru suspendarea îmbogățirii uraniului, respectiv distrugerea stocurilor de uraniu înalt îmbogățit.
Angajamente verbale: Prin intermediari, Teheranul a oferit deja Washingtonului asigurări verbale privind limitele concesiilor pe care este dispus să le facă.
Negocieri condiționate: SUA acceptă să discute ridicarea definitivă a sancțiunilor în cele 60 de zile, însă implementarea efectivă se va face doar după verificarea unui acord final.
Prezența militară americană: Trupele SUA mobilizate recent în regiune vor rămâne pe poziții și vor fi retrase doar dacă se ajunge la un consens de lungă durată.
O altă clauză extrem de sensibilă stipulează încetarea ostilităților dintre Israel și Hezbollah în Liban. Această prevedere a provocat deja frisoane la Ierusalim. Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a transmis sâmbătă, 23 mai, într-o discuție telefonică, îngrijorările sale lui Donald Trump. Deși Netanyahu a criticat anumite aspecte ale acordului, surse diplomatice israeliene subliniază că poziția a fost exprimată „într-o manieră extrem de respectuoasă”.
Washingtonul dă asigurări că nu este vorba despre un armistițiu unilateral: dacă Hezbollah va încerca să se reînarmeze sau va lansa atacuri, Israelul va avea mână liberă să intervină. „Bibi are calculele sale politice interne, însă Trump trebuie să privească imaginea de ansamblu – interesele SUA și stabilitatea economiei mondiale”, a punctat un oficial american.
Diplomația de culise și rolul Pakistanului
Pentru a securiza acordul, Donald Trump a purtat discuții ample cu liderii lumii arabe și islamice, inclusiv cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed, cunoscut pentru poziția sa intransigentă față de Teheran. La conferința telefonică au mai participat lideri din Arabia Saudită, Qatar, Egipt, Turcia și Pakistan.
De altfel, Pakistanul a jucat rolul de mediator cheie în această criză. Șeful armatei pakistaneze, generalul Asim Munir, s-a aflat la Teheran la sfârșitul săptămânii trecute pentru a convinge regimul ayatollahilor să accepte termenii propuși.
Contextul este cu atât mai tensionat cu cât, în ultimele zile, Trump ar fi oscilat periculos între diplomație și autorizarea unor atacuri masive asupra Iranului, optând în cele din urmă pentru calea dialogului.
Oportunitate istorică sau un nou eșec?
Casa Albă speră ca ultimele divergențe să fie netezite în orele următoare. Totuși, Washingtonul avertizează: dacă Iranul nu va aborda cu seriozitate negocierile nucleare, acordul poate fi denunțat înainte de termenul de 60 de… zile. Pe de altă parte, americanii mizează pe criza economică profundă din Iran ca principal motor care ar putea împinge Teheranul spre o capitulare diplomatică.
Dacă Iranul va accepta cererile stricte ale Washingtonului, Trump se arată dispus să sprijine integrarea economică a țării și normalizarea relațiilor bilaterale. Rămâne însă întrebarea: va alege Teheranul o reformă reală de curs geopolitic sau asistăm doar la o rearanjare temporară a pieselor pe tabla de șah a Orientului Mijlociu?
