Parchetul din Paris a declarat pentru AFP că a deschis o anchetă pentru tentativă de omor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la digi24.ro.
Luni, în jurul orei locale 13:00, la stația Temple, din centrul capitalei franceze, suspectul a încercat să jefuiască o pasageră, care nu s-a lăsat intimidată, a explicat sursa din poliție. Bărbatul, care era înarmat cu un ciocan, a lovit-o în față după ce ea a refuzat să-i dea toate bunurile personale, a explicat parchetul, potrivit News.ro.
Victima a fost ușor rănită la arcada sprâncenelor și a fost declarată inaptă de muncă pentru o perioadă de opt zile, potrivit Ministerului Public.
Potrivit parchetului, suspectul, născut în iulie 1999 în România, era în stare de ebrietate.
La sosirea polițiștilor, suspectul a ieșit din tren și a aruncat ciocanul pe jos, a precizat acesta.
Analiza înregistrărilor camerelor de supraveghere a permis descoperirea unui alt act de agresiune, petrecut cu câteva momente înainte, împotriva unui minor în vârstă de 17 ani.
„Celula de ajutor și asistență pentru victime a fost activată”, a declarat pentru AFP societatea RATP, care „condamnă cu cea mai mare fermitate acest act de violență” și „oferă sprijin victimei”.
Pe 26 decembrie, tot pe linia 3 a metroului parizian, trei femei fuseseră ușor rănite cu un cuțit de un bărbat de 25 de ani, care a fost ulterior arestat în Val-d'Oise. Prezentat inițial ca fiind un cetățean din Mali care a făcut obiectul unui ordin de părăsire a teritoriului francez, ulterior s-a aflat că acesta deține de fapt un pașaport francez, dar nu a menționat acest lucru în cadrul diferitelor proceduri la care a fost supus. Ordinul de arestare preventivă a fost anulat sâmbătă seara din motive psihiatrice, potrivit parchetului din Paris.
