Acum două zile, cei doi candidați au convenit formatul și aspectele tehnice pentru organizarea dezbaterilor de duminică. Aceștia își vor adresa, pe rând, câte 10 întrebări, iar timpul alocat pentru răspunsuri sau replici va fi monitorizat de câte un reprezentant ale echipei, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ziua.md.
Dezbaterea va fi transmisă în direct de postul public de televiziune Moldova 1 și va putea fi preluată și de alte posturi private. Întrebările și răspunsurile vor putea fi formulate atât în limba română, cât și în rusă.
„Candidații nu vor îndemna la ură, la război sau agresiune. Se interzic mesaje de ură națională, rasială sau religioasă, incitare la discriminare, separatism teritorial, violență publică sau alte manifestări care atentează la regimul constituțional”, se arată în documentul privind formatul discuțiilor.
Conform structurii convenite, candidații vor avea câte două minute pentru un mesaj de salut, pentru formularea întrebării – câte un minut, iar pentru răspuns și, eventual, pentru replică s-a stabilit un timp de 2 minute și, respectiv, un minut.
În cazul în care timpul acordat va fi depășit, microfonul va fi deconectat. Costurile pentru organizarea dezbaterilor urmează să fie acoperite în mod egal de cei doi candidați.
Potrivit lui Adrian Băluțel, membru al staff-ului electoral al Partidului Acțiune și Solidaritate, drept urmare a tragerii la sorți, candidata la funcția de președinte, Maia Sandu, va începe prima dezbaterea electorală.
De asemenea, acesta a menționat pentru Agora că organizarea dezbaterii electorale dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, programată pentru astăzi, 27 octombrie, va costa aproximativ 200.000 de lei.
„Circa 200.000 de lei”, a precizat Băluțel, subliniind că aceasta este suma estimată pentru desfășurarea evenimentului.
De menționat că atât Maia Sandu, cât și Alexandr Stoianoglo, în momentul în care au ajuns în fața Palatului Republicii au refuzat să discute cu jurnaliștii prezenți la fața locului.
11 comentarii
Pingback: Stafful PAS dezvăluie cât a costat organizarea dezbaterii electorale - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Stoianoglo: Indiferent de cine va câștiga, R. Moldova va adera la UE - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Altercații și înjurături în timpul dezbaterilor de la Palatul Republicii - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Sandu și Stoianoglo, apeluri la responsabilitate înainte de turul doi - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Stoianoglo promite relații mai bune cu vecinii, dar și cu UE și Rusia - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Maia Sandu: Scopul nostru e să vedem cât mai mulți moldoveni reveniți acasă - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Cristian Tudor Popescu a analizat dezbaterea electorală de la Chișinău - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Concluziile experților după dezbaterea dintre Sandu și Stoianoglo - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Care sunt concluziile dezbaterii Sandu vs. Stoianoglo: Ieșim cu meme-uri - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Declarația CCIA privind dezbaterea electorală dintre Sandu și Stoianoglo - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Oamenii, despre dezbaterea Sandu-Stoianoglo: Am văzut cine e puternic - Ultimele ştiri din Moldova