Potrivit lui Ion Stavila, Moldova are de însușit multe lecții, având în vedere că Estonia este disponibilă să-și împărtășească cu generozitate toată experiența, pe care a acumulat-o. Interesul Moldovei deosebit este pentru acele domenii, în care Estonia are rezultate excelente, precum digitalizarea, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
Ion Stavila susține că Estonia și-a construit un sistem de guvernare electronică încă de la mijlocul anilor 1990.
„Astăzi, 99% din serviciile publice sunt disponibile online non-stop, iar 44% dintre estoni folosesc votul electronic. În anul 2000, Guvernul eston a renunțat la vechiul sistem de luare a deciziilor bazat pe documente de hârtie și a optat pentru un sistem digital, inovator – e-Cabinet. Estonia a fost prima țară care a implementat rezidența electronică (E-Residency), în 2014, un instrument unic în sprijinirea antreprenoriatului, care constă într-o identitate transnațională digital, care poate oferi oriunde și oricui posibilitatea de fi antreprenor în Estonia”, spune ambasadorul.
De asemenea, el subliniază că avem de însușit lecții pe domeniul agriculturii sau cel al educației. „După o reformă de 30 de ani, Estonia s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la testele PISA, cu cele mai bune scoruri pe toate liniile analizate”.
Ion Stavila menționează că există un mare potențial în dezvoltarea relațiilor economice dintre Moldova și Estonia și, în prezent, Ambasada întreprinde o serie de acțiuni în acest sens.
„Aș putea menționa multiplele prezentări economice desfășurate în Estonia. Cu regularitate au loc degustări de produse moldovenești, de asemenea, vreau să menționez participarea companiilor moldovenești la expozițiile specializate din Estonia. Pe rafturile magazinelor din Estonia se găsesc vinuri, sucuri și fructe proaspete din Moldova – struguri, prune sau cireșe. Ne dorim sa mărim volumul produselor alimentare cu perioada de garanție mult mai mare”, precizează ambasadorul.
Oficialul susține că în prezent, conform datelor oficiale, în Estonia locuiesc peste 2.000 de cetățeni ai Moldovei. Moldovenii care trăiesc în Estonia activează în toate domeniile: construcție, muncitorii ajung aici în mod organizat, pe căi legale, industria constructoare de mașini, artiști, pictori, lucrători bancari.
Fiind întrebat de integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și pe cât de deschise sunt autoritățile din Estonia să ne sprijine în acest sens, Ion Stavila a spus că a fost impresionat de deschiderea autorităților estoniene față de Republica Moldova.
„(…) Convingerea mea este că autoritățile din Estonia sunt cele mai deschise din toată lumea. Pot face această comparație, deoarece am activat în calitate de diplomat și în alte state, unde era mai greu să ajungi la un nivel atât de înalt. Este important că la Chișinău, Guvernul a creat un cadru instituțional, care are în vizor vectorul de integrare europeană, am în vedere un vicepremier pentru integrare și biroul pentru integrare europeană. Aceasta este platforma de pornire, dar, foarte important e să obținem sprijinul țărilor membre a UE în procesul de negocieri și, în acest sens, vreau să menționez deschiderea deplină a autorităților estoniene de a sprijini politic Republica Moldova. Pentru că acest exercițiu este cel mai important test, de la independență încoace, pe care țara noastră va trebui sa-l treacă”, a conchis Ambasadorul Republicii Moldova la Tallinn, Ion Stavila.
Citește întregul interviu aici.