Potrivit lui Igor Boțan, un exemplu în acest sens este și Renato Usatîi, clasat pe locul trei la scrutinul din 20 octombrie, care a spus că nu susține și nu va vota niciun candidat pe 3 noiembrie, sugerând că nu va ieși la vot, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la realitatea.md.
De cealaltă parte, Natalia Morari, Irina Vlah, Vasile Tarlev, Victoria Furtună, au îndemnat oamenii să voteze împotriva actualului președinte. Alți candidați care au luptat pentru fotoliul de președinte încă nu și-au anunțat pozițiile.
De asemenea, Igor Boțan menționează că experiența arată că doar jumătate din alegători urmează sfaturile celor pe care i-au votat în primul tur de scrutin.
„Are sens să atragem atenția la declarațiile candidaților care nu au trecut în turul doi și recomandările pe care le fac pentru susținătorii lor, dar nu trebuie exagerat impactul acestui fenomen. El există, el trebuie luat în considerație, dar fără exagerație”, declară Igor Boțan.
Expertul mai spune că în cel de-al doilea tur s-ar putea să avem o mobilizare mai mare la vot, asemeni situației din 2016 și 2020, când diaspora a ieșit masiv la vot.
Cât despre cum se vor dezvolta relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în cazul când în care, după alegerile din 3 noiembrie, câștigă un candidat pro-rus, Boțan a declarat că, după părerea sa UE va continua să coopereze cu Republica Moldova, însă fără „multă tragere de inimă”, pentru că cel de-al doilea candidat pe care îl avem a boicotat referendumul și nu poate fi crezut drept un eventual președinte sincer în promovarea vectorului european al țării noastre.
„Până la alegerile parlamentare, care sunt cele mai importante peste un an de zile, cred că UE va coopera strâns cu Guvernul Republicii Moldova, iar dacă și la alegerile parlamentare lucrurile se schimbă, atunci relațiile Republicii Moldova cu UE vor intra într-un con de umbră, pentru că acest lucru este în mod evident. Noi știm acest lucru din experiența din business, din pedagogie.(…) În pedagogie, de asemenea, profesorii lucrează mai mult cu elevii care vor și arată că au această dorință de a cunoaște mai mult, de a avea succese și așa mai departe. Acolo unde nu există dorință sinceră, lucrurile încep să curgă de la sine, din inerție și ajung în impas. Deci, în situația în care se poate pomeni Moldova, după schimbarea guvernării, cred că nu avem nimic optimist, mai degrabă dimpotrivă”, a mai spus Igor Boțan.