„Referitor la nota acordată de Olesea Vîrlan am avut aceleași întrebări, nu în zadar am solicitat publicarea fișelor sau cel puțin să fac cunoștință cu acestea. Acolo unde este și motivarea punctajului acordat”, a menționat Ion Munteanu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
Potrivit procurorului general interimar, este foarte clar „că planează o suspiciune rezonabilă, destul de viabilă, că acest concurs a fost viciat”.
În opinia lui, acest concurs nu poate produce niciun fel de efecte în raport cu candidatura procurorului general.
Precizăm că CSP a anulat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, câștigat de șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. Decizia a fost luată de membrii CSP pe 28 februarie, după mai bine de două ore de discuții cu ușile închise. În continuare, autoritatea urmează să lanseze un nou concurs.
