Președinta Maia Sandu a primit astăzi scrisorile de acreditare din partea a patru ambasadori agreați. Este vorba de Enkeleda Merkuri, ambasador agreat al Republicii Albania, cu reședința la București, Augusto da Silva Cunha, ambasador agreat al Republicii Angola, cu reședința la Moscova, Manika Jain, ambasador agreat al Republicii India, cu reședința la București, și Malallah bin Mahmood bin Shaban Al-Balushi, ambasador agreat al Sultanatului Oman, cu reședința la Budapesta, transmite Ultimelestiri.md cu referire la info1.md.
Ambasadorul Federației Ruse însă nu face parte din această listă. Oleg Ozerov nu a fost încă invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.