Într-un mesaj, Andrei Năstase a scris că „astăzi este o zi a recunoștinței, a respectului și a solidarității”, transmite Ultimelestiri.md.
„Tuturor oamenilor în vârstă din Republica Moldova le transmitem urări de sănătate, liniște și demnitate. Sunteți pilonii pe care s-a construit această țară și sursa neprețuită a valorilor și tradițiilor noastre”, a menționat Năstase.
Totodată, politicianul a atras atenția asupra situației dificile în care se află pensionarii, acuzând statul că în ultimii trei ani a aplicat indexări ale pensiilor sub nivelul real al inflației. Potrivit lui, această politică ar fi generat pierderi totale de peste zece miliarde lei pentru vârstnici.
Datele prezentate de Năstase arată că:
- pensia minimă trebuia să depășească 4.040 lei în 2025, dar este de numai 3.055 lei;
- fiecare pensionar cu pensia minimă a pierdut circa 1.000 lei lunar, adică aproximativ 30.000 lei în trei ani;
- aproximativ 180.000 de persoane trăiesc cu pensia minimă, iar în total sunt afectați peste 675.000 de pensionari.
„Aceste decizii au contribuit la creșterea nivelului de sărăcie absolută, care a ajuns la peste 34% în 2025”, a subliniat el.
În mesajul său, fostul ministru a adresat un apel către Parlament și Guvern, solicitând:
- Crearea imediată a unui grup de lucru pentru calcularea sumelor datorate pensionarilor.
- Elaborarea unui plan etapizat de restituire a acestor sume, cu termene clare și surse sigure de finanțare.
- Garanții legale ca pensiile să fie indexate strict la nivelul inflației și pensia minimă să nu fie mai mică decât minimul de existență – estimat la cel puțin 5.000 lei lunar.
Năstase a subliniat că vârstnicii nu cer cadouri sau promisiuni, ci „dreptate și respectarea legii”.
„Restituirea sumelor pierdute nu este un act de generozitate, ci o obligație morală și legală a statului”, a conchis el.
