Din componența delegației Senatului României au făcut parte parlamentarii Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, Cătălin-Daniel Fenechiu, Sorin Cristian Mateescu, Virgil-Marius Bob și Ioan-Cristian Chirteș, transmite Ultimelestiri.md.
Șeful Legislativului și-a exprimat recunoștința pentru colaborarea foarte bună la nivel parlamentar și pentru sprijinul puternic al României, mai ales acum, în contextul procesului de aderare și al referendumului din toamnă.
„Avem nevoie de tot suportul pentru a ajunge la fiecare cetățean, din țară și din diasporă, cu mesajul despre importanța acestui exercițiu electoral și despre șansa noastră de a cimenta parcursul european în Constituție”, a menționat Igor Grosu.
Amintim că ieri, 29 iulie, la Parlament a avut loc o ședință solemnă consacrată celebrării celor 30 de ani de la adoptarea Constituției. Evenimentul a fost deschis cu defilarea Gărzii de Onoare și intonarea Imnului de Stat, iar în sală au fost prezenți deputați, miniștri, foști președinți ai țării, precum și ex-deputați care au participat la ședința din 29 iulie 1994.