După cum relatează Infotag, sociologul Doru Petruţi a scris despre aceasta pe reţelele de socializare, transmite Ultimelestiri.md.
El notează că la aceste alegeri PAS a obţinut un număr de voturi "infim" în oraşe (în timp ce la alegerile parlamentare din 2021 partidul a acumulat mai mult de 50%-60% şi uneori chiar mai mult de 70% din voturi în special în oraşele din centrul republicii).
"PAS (auto-poziţionat ca fiind "Echipa Europa") a pierdut primăriile clar şi detaşat chiar şi în oraşele cu număr record de votanţi pro-europeni (ultimul exemplu fiind Ungheni). PAS nu a câştigat nicio primărie din oraşele considerate mai mari (municipii)", a menţionat Petruţi.
El consideră, de asemenea, că "relevanţa şi importanţa celor aproximativ 290 de primării câştigate (de partidul de guvernământ) în zonele rurale este discutabilă şi fragilă".
"Iar asta arată încă o dată că structura suporterilor PAS este acum cu totul alta decât cred ei şi alţii. PAS şi Maia Sandu au venit la putere în 2020 şi 2021 având un număr foarte ridicat de votanţi în municipii, oraşe, oameni cu studii superioare etc. Nu mai este cazul acum, iar dominantele în structura socio-demografică a votantului PAS sunt altele", a subliniat Petruţi.