„Cred că un rezultat de circa 13% ar fi o mare realizare pentru politician. Acesta ar fi sfârşitul carierei „politice” a lui Alexandru”, a menționat Sturza, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la infotag.md.
Potrivit fostului premier, nu este un secret faptul că el l-a susținut și promovat anterior pe Ion Sturza.
„Pe baza activităţii profesionale, onestităţii şi dorinţei de a avea cât mai mulţi reprezentanţi găgăuzi în administraţia statului nostru comun. Inclusiv în Procuratura Generală. Aici, din păcate, „s-a terminat acest film”, a scris Sturza.
În opinia sa, Alexandr Stoianoglo în calitate de Procuror General „a refuzat să investigheze politicienii (Plahotniuc şi Dodon în cazul „Culiok” dar şi altele)”.
„Domnul procuror a mers „mână în mână” cu scandalosul om de afaceri Slava (Veaceslav Platon – „I.”) şi mult timp a tergiversat investigaţiile privind fraude majore, inclusiv delapidarea unui miliard. Slava din închisoare a „aterizat” la Londra, domnul procuror – în „culiokul” lui Dodon, salvându-l de la o înfrângere umilitoare. Surealism!”, a spus fostul prim-ministru.
De asemenea, spune Sturza, Stoianoglo în calitate de procuror general „a refuzat sfidător să comunice cu conducerea politică de vârf a ţării – preşedintele (Maia Sandu)”.
Sturza consideră că aceasta este o „lipsă totală de spirit statal”.
„Astăzi, în „campania electorală”, el este susţinut de o companie foarte ciudată de agenţi de influenţă ruşi, politicieni rataţi şi oameni dezamăgiţi. Nu este nimic special. Cineva trebuie să îi reprezinte. Pentru marea majoritate, sper să îi reprezinte cineva cu mai multă înţelepciune şi experienţă de om. Un om de stat”, a scris Ion Sturza.
Ultimelestiri.md amintește că fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a fost înregistrat în calitate de candidat în alegerile pentru funcția de președinte din 20 octombrie. O hotărâre în acest sens a fost aprobată ieri, 2 septembrie, de către Comisia Electorală Centrală (CEC).
Reamintim că la alegerile prezidențiale din 20 octombrie vom avea cel mult 15 candidați, dacă toți cei care au solicitat liste de subscripție le vor aduce completate cu semnături la Comisia Electorală Centrală.
De menționat că 31 august a fost ultima zi în care s-a putut solicita înregistrarea grupurilor de inițiativă în susținerea candidaților.
Cele 12 grupuri de inițiativă înregistrate sunt în susținerea următorilor aspiranți la funcția de președinte:
- Ion Chicu, desemnat de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei;
- Alexandru Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova;
- Octavian Țîcu, desemnat de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”;
- Tudor Ulianoschi, desemnat de un grup de cetățeni;
- Renato Usatîi, desemnat de Partidul Politic Partidul Nostru;
- Irina Vlah, desemnat de un grup de cetățeni;
- Igor Munteanu, desemnat de Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare;
- Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate;
- Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
- Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
- Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni;
- Alexandru Arseni, desemnat de un grup de cetățeni.