Potrivit procurorilor PCCOCS, persoana învinuită a acumulat bunuri și sume de bani în valoare de peste 4,9 milioane de lei. Aceasta sumă a fost obținută în perioada în care inculpatul a activat la Procuratura Generală și la Procuratura Anticorupție, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordnews.md.
Procurorul suspendat susține că veniturile sale provin din salariu, vânzarea unui apartament și a două automobile. De asemenea, el invocă donații de aproape 250.000 de lei, primiți în cadrul evenimentelor de familie. Totuși, investigațiile au arătat că cheltuielile acestuia au depășit suma de 6,5 milioane de lei.
Pe parcursul urmăririi penale, verificările financiare au arătat că acesta deținea apartamente în Chișinău și mai multe automobile, inclusiv prin intermediul rudelor și al altor persoane.
Potrivit Codului penal, îmbogățirea ilicită a unei persoane cu funcție de demnitate publică este sancționată sever. Pedeapsa poate consta într-o amendă cuprinsă între 400.000. – 500.000 de lei.
Alternativ, infracțiunea se poate pedepsi cu închisoare de la 7 la 15 ani. În ambele cazuri, persoana condamnată este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o activitate specifică. Interdicția poate fi aplicată pe o perioadă de 10 până la 15 ani.