„Te-au sunat aseară și ți-au spus?”, a fost întrebat bărbatul. „De pe TikTok am văzut”, a răspuns acesta, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la unimedia.info.
Proprietarul a mai relatat că și-a parcat mașina ziua, la amiază, iar după accident, încă nu a reușit să discute cu Poliția.
De menționat că totul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 21:50. „Implicate sunt un Ford Focus condus de un bărbat de 33 de ani și un BMW, la volanul căruia se afla un șofer de 32 de ani. După ciocnire, automobilul de marca Ford Focus a fost proiectat în automobilele care erau parcate: Peugeot, Ford, Dacia, Chevrolet și Volkswagen. În rezultatul impactului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar pasagera din autoturismul Ford Focus, în vârsta 38 de ani, a fost transportată la spital pentru investigații medicale”, a declarat șefa Serviciului de Presă, Natalia Stati.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.