Frolov a explicat într-o postare pe Facebook că există persoane non-binare. Ei nu se identifică nici cu genul masculin, nici cu cel feminin, transmite Ultimelestiri.md.
„Persoanele intersex sunt persoane a căror sex biologic nu are caracteristicile sexului feminin și nici a celui masculin, este o varietate de combinații a organelor genitale primare și secundare, cromozomilor și hormonilor care nu sunt specifice celor de bărbat sau femeie.
Persoanele non-binare și persoanele intersex întotdeauna au existat, există și vor exista, și nici un ignorant nu va putea schimba asta, pentru că natura nu se ia după ignoranți.
Dar un ignorant care capătă putere nemărginită, poate transforma viața unor oameni în infern”, a scris Angelica Frolov, coordonatoare de program în cadrul organizației GENDERDOC-M.
Amintim că preşedintele Donald Trump a anulat luni ordinele executive care promovau diversitatea, echitatea şi incluziunea (DEI) şi drepturile persoanelor LGBTQ+ şi ale minorităţilor rasiale, îndeplinindu-şi promisiunile de a reduce protecţiile pentru cei mai marginalizaţi americani.
„Administraţia anterioară a încorporat practici profund nepopulare, inflaţioniste, ilegale şi radicale în fiecare agenţie şi birou al guvernului federal”, a declarat Trump într-o declaraţie care însoţeşte ordinul său prin care a revocat zeci de ordine anterioare ale lui Biden, inclusiv protecţiile pentru transsexuali.
La scurt timp după preluarea mandatului, Trump a abrogat 78 de ordine executive semnate de predecesorul său Joe Biden, inclusiv cel puţin o duzină de măsuri de sprijinire a echităţii rasiale şi de combatere a discriminării împotriva persoanelor gay şi transsexuale.
De asemenea, potrivit documentului, guvernul federal american va recunoaşte doar două sexe, masculin şi feminin:
"Politica Statelor Unite este de a recunoaşte două sexe, masculin şi feminin. Aceste sexe nu sunt schimbătoare şi sunt întemeiate pe o realitate fundamentală şi incontestabilă", este menţionat în ordin.
Un comentariu
Pingback: Ambasadorul Moldovei în SUA a fost prezent la învestirea lui Trump - Ultimele ştiri din Moldova