Sistemul poate fi controlat și de la distanță, are aproape o sută de bătăi și melodii, iar fiecare rânduială religioasă poate fi programată separat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordnews.md.
Clopotarul electronic permite programarea bătăilor la ore fixe, astfel încât glasul bisericii să cheme credincioșii automat. Fiecare melodie are un cod distinct și poate fi selectată prin telecomandă.
„La litera A am înregistrat melodia pentru bătaia clopotelor pentru înmormântare. La litera B este melodia pe care bate clopotele duminică, înainte de a se începe slujba. Și atunci la litera C am decis să fixăm o altă melodie ca să avem melodii mai diferite”, explică Victor Țurcanu, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Răuțel.
Pentru realizarea proiectului, au fost investiți 13.500 de euro în clopote, 8.200 de euro pentru procurarea sistemului electronic și 1.800 de euro pentru lucrările de montare și demontare.
„Am procurat patru clopote de 123 de kilograme, 60 de kilograme, 14 kilograme și 10 kilograme. Chiar în ziua când au venit, s-a oficiat slujba de sfințire și până seara au fost montate, s-au organizat băieții și au montat clopotele în clopotnița noastră”, a mai adăugat Victor Țurcanu, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Răuțel
Parohia din Răuțel a trecut la Mitropolia Basarabiei în martie 2024.
