Potrivit informațiilor prezentate de autorități, gruparea ar fi falsificat inclusiv cărți de identitate și permise de conducere emise de autoritățile din Republica Moldova și România, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au identificat și documentat mai multe persoane din nordul și centrul Republicii Moldova, suspectate de implicare activă în schema infracțională.
Anchetatorii susțin că activitatea ilicită era bine organizată, iar membrii grupării ar fi acționat coordonat atât în țară, cât și peste hotare. Fiecare persoană ar fi avut roluri clar stabilite în procesul de producere și distribuire a documentelor falsificate.
Pentru acumularea probelor, oamenii legii au desfășurat mai multe acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții la domiciliile persoanelor vizate și în mijloacele de transport folosite de acestea.
În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, documente cu semne evidente de falsificare, precum și bani despre care se presupune că ar proveni din activitatea ilegală.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.
