Proiectul interactiv permite compararea opiniilor personale cu pozițiile partidelor politice care participă la alegeri, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la infotag.md.
Platforma funcționează prin completarea unui chestionar bazat pe cele mai relevante subiecte din societate. La final, utilizatorii obțin o imagine clară despre cât de apropiate sunt opiniile lor de opiniile partidelor înscrise în cursă.
Creatorii platformei au subliniat că acest instrument aduce beneficii nu doar alegătorilor, ci și partidelor politice, facilitând un dialog deschis despre așteptările și nevoile societății.
Aceștia susțin că proiectul este neutru și independent și este destinat să contribuie la informarea corectă a cetățenilor, precum și să încurajeze participarea informată la procesul democratic.
