În cadrul unor consultări publice asupra proiectului, desfășurate la Parlament, deputata Angela Munteanu-Pojoga a explicat că intervenția poliției va fi solicitată doar în cazul în care implicarea părintelui cu ordonanță de protecție va implica „un grad sporit de violență și de lezare a drepturilor minorilor”, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
Poliția va interveni cu forța numai dacă nu va fi posibilă încetarea acțiunilor prin alte norme legale.
„Am discutat cu reprezentanții UNICEF toate aspectele, care și-a exprimat susținerea și sprijinul pentru modificarea legislativă”, a precizat deputata PAS.
Alte măsuri de îmbunătățire a cadrului legal de apărare a dreptului copiilor minori au vizat introducerea unui termen maxim de 3-4 luni, pentru finalizarea examinării în instanța de judecată a litigiilor cu implicarea minorilor. Astfel, se propune ca examinarea cazurilor cu implicarea copiilor, să fie examinate în regim prioritar și de urgență.
Toate propunerile de îmbunătățire a proiectului de lege, formulate în cadrul consultărilor publice la Parlament, au ca scop adaptarea acestuia la standardele internaționale.