Pentru a responsabiliza populaţia şi a scoate în evidenţă importanţa măsurilor de prevenire, în perioada 1-31 octombrie este marcată luna conştientizării cancerului de sân, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Cancerul de sân este o boală care se declanşează când unele celule din structura glandei mamare suferă mutaţii la nivel genetic şi se înmulţesc rapid, formând o tumoră.
Marina Marinciuc, pacientă: „Aveam mari slăbiciuni şi tare îmi cădea părul şi dureri în sânul stâng. Nodului cela din ce în ce devenea tot mai mare. Atunci m-am adresat la un medic de la noi din Ocniţa. Controluri, chimioterapie, operaţie, radioterapie şi tot aşa mai departe, timp de un an”.
Datorită susţinerii din partea familiei şi a responsabilităţii de care a dat dovadă, femeia a reuşit să se trateze. Acum, vine periodic la consultări. "Casa Valeriu", unicul spaţiu din Republica Moldova dedicat bolnavilor oncologici şi familiilor acestora, îi este refugiu în aceste momente de cumpănă.
Marina Marinciuc, pacientă: „Venim la control, venim la reabilitare permanent. Am fost în aprilie aici prima dată. E un cuibuşor la care ai unde veni”.
Potrivit Institutului Oncologic, în Republica Moldova, în 2023, s-au depistat peste 1.250 de cazuri de cancer de sân. Este o incidenţă de 49 de cazuri la 10 mii locuitori.
Cazuri de cancer mamar 2022-2023
2022- 1302 cazuri (50 de cazuri la 10 mii de locuitori)
2023- 1251 cazuri (49,3 cazuri la 10 mii de locuitori)
Ruslan Baltaga, director, Institutul Oncologic: „Total, la evidenţa oncologilor se află circa 11 mii de femei care au avut stabilit acest diagnostic. Din aceste peste 1.200 de cazuri noi în acest an, în jur de 35% se depistează în stadii 3 şi 4. Or, depistarea în stadii mai mici dă şanse mai mari de vindecare şi supravieţuire”.
Dragomir Tîmbur, chirurg oncolog: „Cel mai des întâlnit semn este apariţia unui nodul sau unei formaţiuni, unei întărituri în sân, pe care femeia o palpează deobicei sau doctorul a palpat-o sau a fost depistat la investigaţiile imagistice cu scop profilactic”.
Planul de tratament al cancerului de sân se stabileşte de o echipă de medici în funcţie de tipul tumorii. Cele mai multe dintre paciente sunt supuse unei intervenţii chirurgicale.
Dragomir Tîmbur, chirurg oncolog: „Cele mai eficiente două metode de a-l identifica. Cel mai simplu e ca femeile să facă periodic o auto examinare, acest lucru este cel mai simplu. Şi a doua metodă este ca toate femeile după vârsta de 40 de ani să vină regulat la control profilactic inclusiv prin investigaţii imagistice”.
Potrivit OMS, cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la nivel global, cu aproximativ 2,3 milioane de cazuri noi în fiecare an.