Specialistul explică faptul că durerile de spate sunt clasificate atât în funcție de regiunea afectată, cât și de durata lor. Astfel, ele pot fi cervicale, localizate la nivelul gâtului, toracale, în partea superioară a spatelui, lombare, în zona inferioară a coloanei, sau sacrale, la baza acesteia. Cele mai frecvente sunt durerile lombare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Această porțiune a coloanei vertebrale este una dintre cele mai mobile și trebuie să susțină, în mare parte, greutatea corpului”, precizează medicul.
În funcție de evoluție, durerile acute apar brusc și dispar, de regulă, în câteva zile. Dacă persistă, acestea intră în faza subacută, iar atunci când durează mai mult de trei luni sunt considerate cronice.
Potrivit neurochirurgului, printre principalele cauze ale durerilor de spate se numără ridicarea incorectă a greutăților și postura defectuoasă.
„În poziția încovoiată, când încercăm să ridicăm ceva greu, nu este cel mai bun lucru pentru coloana vertebrală”, avertizează Maxim Jemnă.
De asemenea, menținerea îndelungată a aceleiași poziții poate suprasolicita coloana vertebrală și favoriza apariția durerilor.
Vârsta reprezintă un alt factor de risc important, în special în cazul femeilor aflate la menopauză. Osteoporoza poate crește riscul fracturilor vertebrale, care sunt însoțite de dureri intense. Totodată, excesul de greutate, obezitatea și sedentarismul contribuie la degradarea coloanei vertebrale.
„În lipsa activității fizice, mușchii care susțin coloana se atrofiază, ceea ce accelerează procesul de uzură”, explică specialistul.
Medicul subliniază că nu orice durere de spate necesită o vizită urgentă la medic. Dacă simptomele se ameliorează treptat, consultul poate fi programat ulterior. Există însă situații care impun intervenția rapidă a unui specialist.
Printre semnalele de alarmă se numără durerea severă, aproape insuportabilă, dar mai ales apariția unei slăbiciuni la nivelul unui membru.
„Atunci când apare o hernie de disc, aceasta comprimă nervul, iar nervul nu mai funcționează”, explică Maxim Jemnă.
În astfel de cazuri, pacientul poate pierde din forța musculară a unui braț sau a unui picior, iar consultul medical devine imperativ pentru a preveni agravarea afecțiunii și apariția unor complicații.
