La 5 iunie au fost efectuate percheziții în privința altei persoane, în urma cărora aceasta a fost reținută, transmite Ultimelestiri.md.
„Dintre cele cinci persoane reținute, patru persoane au fost eliberate de către procuror, după aprecierea că nu există temei pentru aplicarea măsurii preventive, adică riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni.
Totodată, la 5 iunie, Procuratura Anticorupție a depus un demers la judecătorul de instrucție, solicitând aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv pe un termen de 30 de zile în privința Șefului Centrului Cooperare Polițienească Internațională a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne. Ședința de judecată a avut loc astăzi, iar în rezultatul examinării demersului Procuraturii Anticorupție, judecătorul de instrucție a admis demersul și a dispus aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv pentru o perioadă 30 de zile. La moment, acesta are calitate de învinuit, fiindu-i adus la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire la 5 iunie 2024”, se arată în comunicat.
De menționat că Șeful Biroului Interpol de la Chișinău va sta 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Avocatul lui Viorel Țentiu a declarat, în exclusivitate pentru TV8, că va ataca hotărârea la Curtea de Apel.
Ultimelestiri.md amintește că, la 4 iunie, PA a efectuat multiple percheziții în cadrul unei anchete comune dintre Moldova și Franța, cu asistența FBI din SUA, care investighează o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Moldova și din alte țări primesc mită pentru a interfera cu publicarea de către Interpol a notificărilor roșii pentru infractori din diferite țări, anunțați în căutare internațională.
La scurt timp a apărut informația precum că șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, ar fi fost reținut în urma perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție.
Un comentariu
Pingback: Șeful Interpol Chișinău va sta 30 de zile în arest la domiciliu - Ultimele ştiri din Moldova