Reprezentanții Procuraturii Generale au confirmat pentru Teleradio-Moldova că pe caz a fost pornită o urmărire penală pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt care a cauzat decesul pacientei, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la moldova1.md.
„Organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Buiucani a pornit o urmărire penală pe faptul încălcării din neglijență de către medic sau alt lucrător medical a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt ce a cauzat decesul pacientului”, ne-a comunicat purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Deocamdată, anchetatorii au efectuat cercetarea la fața locului și au dispus expertizele necesare pentru stabilirea circumstanțelor exacte. Urmare a concluziilor specialiștilor, procurorii vor decide asupra măsurilor ulterioare.
Amintim că o femeie de afaceri din Capitală și-a pierdut viața într-un salon de înfrumusețare. Potrivit informațiilor, cazul a avut loc pe data de 30 ianuarie, iar decesul ar fi survenit în timpul unei proceduri. Poliția a pornit o cauză penală.
Femeia în vârstă de 35 de ani, care a decedat subit în timpul unei proceduri de frumusețe, este proprietara magazinului „Monalisa Boutique”, amplasat într-un Centru comercial din Chișinău. Actorul Emilian Crețu, care are în garderoba „Dorei” o colecție de rochii create la Monalisa Boutique, a publicat o fotografie pe rețele, pe care a semnat-o: „Liubița, Dumnezeu să te ierte”.
Ministerul Sănătății a anunțat că Agenția Națională pentru Sănătate Publică a inițiat un control la salonul de înfrumusețare, unde a decedat proprietara unui magazin de haine dintr-un Centru comercial din Chișinău.
Femeia de afaceri, care a murit subit în timpul unei proceduri de frumusețe, și-ar fi făcut injectări în fese. Sursele apropiate anchetei susțin că i-ar fi fost administrată anestezie totală, de la un medic venit din alt spital. Când au încercat să o trezească, tânăra nu ar fi reacționat.
„Cine lucrează acolo, ce servicii acordă, aplică ei ordinele Ministerului Sănătății care sunt obligatorii, ministerul nu cunoaște și verificări nu are dreptul să instituie. Abordarea legală este aceeași ca și pentru o plăcintărie, frizerie sau cabinet de manichiură”, este reacția ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, privind decesul femeii de afaceri.
Citește și: Distribuitorul Morpheus8 în Moldova, precizări oficiale privind decesul produs într-un salon