„Nu-mi închipui cum vom face față. Deja economisim, dar cât putem economisi?”, se întreabă un pensionar, subliniind că pensiile mici nu permit altă variantă decât reducerea consumului de energie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Studio-l.online.
„Economisim, dar cât putem să economisim? Nu putem să stăm fără lumină”, a adăugat o altă persoană, exprimându-și frustrarea față de majorarea prețurilor.
Mulți dintre cetățeni sunt nevoiți să reducă drastic utilizarea aparatelor electrice.
„Eu am redus consumul. Televizorul și frigiderul sunt singurele lucruri pe care le folosesc mai mult”, a spus o femeie, explicând că încearcă să gestioneze consumul într-un mod cât mai strict.
În timp ce mulți se adaptează cu dificultate la noile condiții, câțiva locuitori se tem că situația va deveni și mai gravă pe măsură ce iarna va avansa.
„Nu avem altceva de făcut decât să economisim și să ne adaptăm, dar nici așa nu știu cât va mai rezista bugetul”, a concluzionat un alt intervievat.
Pe măsură ce prețurile continuă să crească, locuitorii din Căușeni se tem că viața cotidiană va deveni tot mai greu de suportat, mai ales pentru pensionarii cu venituri mici.